Restructurarea Cemacon, premiată la Gala Piețelor de Capital din Europa Centrală și de Est

Pe 15 septembrie a avut loc la Varșovia cea de-a doua ediție a Galei Piețelor de Capital din Europa Centrală și de Est. În cadrul evenimentului, CEMACON a ocupat locul întâi la categoria ”Restructurarea anului pentru o companie listată”. Juriul acreditat la nivel internațional, compus din din investitori, manageri de fonduri de pensii, bancheri, brokeri, reprezentanți ai Burselor din regiune și parteneri media, a premiat companiile care au contribuit semnificativ la dezvoltarea piețelor de capital din zona ECE.

"Patru motive au fost hotărâtoare în acordarea acestui prestigios premiu. Restructurarea datoriei CEMACON de la 33 milioane de euro la 13 milioane de euro, evoluția companiei de la locul 7 la a doua poziție la nivel național pe piața blocurilor ceramice, triplarea cifrei de afaceri în cinci ani și trecerea de la pierderi de șase milioane de euro în 2013 la un profit de doua milioane de euro în 2015, toate aceste performanțe au convins juriul acreditat internațional să ofere CEMACON titlul de «Restructurarea anului pentru o companie listată»", a declarat Thom Barnhardt, organizatorul Galei Piețelor de Capital din Europa Centrală și de Est.

Printre firmele autohtone nominalizate la Gala Piețelor de Capital din Europa Centrală și de Est s-au numărat jucători importanți de pe piață, printre care Banca Transilvania, OMV Petrom și Erste Asset Management România.